La Masca – Acul Cumetrei Gurton

Îmi doream de mult timp să ajung la Teatru Masca, iar norocul mi-a surâs într-un concurs pe blogul lui Valentin Bosioc. Aşa am avut ocazia să ajung la piesa – musical Acul Cumetrei Gurton. O piesă a cărei intrigă poate stârni râsul oricui, dar din a cărei acţiune poţi desprinde multe “pilde”.

acul cumetrei gurtonNu am decât să-ţi recomand să ajungi acolo pentru  a experimenta o trăire nemaiîntâlnită în alt teatru. Fără a-ţi dezvălui prea mult din piesă, pot spune că au fost momente în care  m-am speriat, în care am râs copios, în care am analizat un joc pus la punct în cel mai mic detaliu, în care am ascultat voci şi muzică de nota 10 şi nu în ultimul rând momente în care m-am simţit şi eu parte din piesa.

Coincidenţa a făcut să am locul exact deasupra intrării principale în scenă (în caz că nu ai ajuns, vei înţelege când o să fii acolo) şi asta m-a făcut să simt parcă şi mai intens piesa. Am admirat locul si talentul tuturor actorilor, mi-au plăcut mult fetele şi băieţii din rolurile secundare care au dansat si jucat impecabil. Continue reading